De ce femeile sunt afectate de celulită mai mult decât bărbaţii?
Acest lucru se datorează modului de stocare a celulelor adipoase în corpul femeilor. La femei, celulele adipoase sunt amplasate pe şolduri, coapse, partea inferioară a abdomenului şi pe fese, zone care sunt asociate cu sarcina şi cu alăptarea. Iată de ce femeile sunt predispuse la celulită, chiar şi atunci când au un stil sănătos de viaţă. De curând, s-a descoperit că există şi o altă cauză a apariţiei celulitei la femei: aşa-numita celulită anatomică. Fibrele speciale, numite adipocite, sunt orientate vertical la femei şi diagonal la bărbaţi. Aceste fibre verticale, care separă derma de hipodermă sunt mult mai fragile decât cele diagonale. Când adipocitele cresc, ele produc nişte noduri verticale care avansează şi formează mici bile adipoase (hernii).
Care sunt factorii care favorizează apariţia celulitei?
Mai mulţi factori pot determina apariţia celulitei: predispoziţia genetică, modificările hormonale, obezitatea, lipsa de exerciţiu şi o dietă inadecvată. Dacă doreşti să reduci celulita, este important să ai o dietă sănătoasă şi un program de exerciţii fizice. Pentru a ataca depozitele inutile de grăsime din corp, alege un sport de anduranţă (precum înotul sau alergarea) şi nu un sport de viteză precum squash sau sprint.